Am fost Dumnezeul florii care nu stia ca, daca nu tai , bobocul ei va muri sufocat.

It's only fair to share...Share on Facebook0Pin on Pinterest0Email this to someone

Am schimbat ghiveciul la ultima floare din casa, ramasa neprimenita. E o gardenia. Stufoasa, bogata, cu boboci.
Imi plac florile si tot ce e verde, tot ce are viata! Dar planta asta dadea semen de vestejire pentru ca era supra-aglomerata; se inabuseau lastarii unul de altul. Si a fost o senzatie tare ciudata… A trebuit sa decid ce sa las si ce sa tai. A trebuit sa decid ce e bun si ce e rau. A trebuit s-o refac frumoasa si sanatoasa.

          Am inceput cu uscaturile. Tot ce nu mai avea viata dar se tinea agatat in radacina. Si sufoca restul plantei. A fost usor. Dupa care am taiat lastarii tineri dar suficient de vigurosi.

          Le-am dat o sansa la o noua viata mai buna, intr-un pahar cu apa, sa faca noi radacini. Parca erau studenti plecati de langa mamele lor la facultate. Verzi, frumosi, dar deocamdata dependenti de paharul cu apa. Sper sa ramana verzi, sa faca radacina, sa-I impamantez in ghiveciul lor.
Taind lastarii, floarea s-a miscat, si cateva Frunze verzi au picat. Destul de multe. Erau verzi si sanatoase aparent, si totusi, cand le-am zdruncinat tulpina, au cazut. S-au sinucis. A fost alegerea lor. Nu vor trai in pahar, nu vor avea ocazia sa prinda radacini. Mi-am amintit ca sinucigasii nu se ingroapa cu preot. Poate ca totusi erau bolnave. Mi-a parut rau de ele. Dar grija mea nu a fost de ajuns ca sa le fac sa traiasca.
Am gasit un boboc printre frunzele vii. Mic, frumos, dar risca sa se sufoce de o tulpina mai batrana déjà lemnoasa, sanatoasa dar fara sansa sa-i dea radacini noi in alt pamant. A trebuit sa aleg: bobocul sau tulpina de langa, care-l sufoca. E o alegere pe care, poate ca, planta n-o intelege, dar am taiat tulpina. Am fost Dumnezeul florii care nu stia ca daca nu tai , bobocul ei va muri sufocat.
Am gasit boboci pe care i-am rupt din mamele lor, tulpina; ca tulpina era prea fragila sa duca un boboc. Unii erau uscati… dar altii traiau. Si-si sufocau lastarul-mama.
Am si-o tulpina batrana, groasa, nu mai are vlaga, dar de ea se tin puieti de planta verzi, prea mici ca sa faca radacina fara baza ei. A fost prea tarziu ca s-o salvez, dar i-am dat o sansa: am ingropat-o in pamant, o sa putrezeasca si-o sa fie ingrasamant pentru tulpinile mici de pe ea, care au ramas afara.
Acum, floarea mea e aerisita, frumoasa, a ramas din ea atat cat ii trebuie ca sa supravietuiasca si sa faca alti boboci care vor mirosi frumos.
          Cu siguranta peste o vreme va trebui sa repet operatiunea. Sa tai, sa salvez, sa mut, sa arunc, sa decid. Floarea mea n-o sa inteleaga de ce-I smulg puii, de ce-i mut, de ce tai unele crengute sanatoase, de ce ingrop o craca uscata in loc s-o dau la gunoi. Dar eu o fac ca sa-I fie bine , sa creasca sa traiasca ea ca un tot in ghiveciul ei, cateodata neincapator…
          Asa o fi si lumea? Cineva decide? Ne triaza? Ne omoara si ne da o sansa, si se bucura ca suntem frumosi dar ii pare rau ca unele Frunze pica, si ingroapa crengile uscate ca sa crestem din ele?
          Am fost Dumnezeul florii si sunt trist-bucuroasa. Si bucuroasa, dar trista…

         Si-s pe ganduri…

Text de:  elizabeta costache

It's only fair to share...Share on Facebook0Pin on Pinterest0Email this to someone
, by : Psih. Claudia-Florentina Marinescu

2 thoughts on “Am fost Dumnezeul florii care nu stia ca, daca nu tai , bobocul ei va muri sufocat.

  1. Pingback: writeessay
  2. Pingback: writeaessay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

19 − 5 =